La ce să te uiţi când cumperi un aparat foto

Vin sărbătorile de iarnă și mulţi dintre noi se gândesc să cumpere un aparat foto pentru a păstra amintirile acestor mini-vacanțe petrecute alături de familie. Atât pentru sine, cât și drept cadou, aparatele foto sunt o foarte bună opţiune în această perioadă.un-aparat-foto-leica

Pentru imagini personale, cele mai potrivite sunt aparatele foto compacte atât datorită preţului cât şi pentru că fotografiile de familie nu necesită aparatură profesionistă. Totuşi, gama aparatelor foto compacte este una extrem de variată, astfel cumpărarea unui aparat foto devine o activitate destul de complicată.

Pentru a nu apela la prieteni specialişti sau cunoştinţe “aşi în domeniu”, Citynews.ro vă prezintă câteva sfaturi importate în achiziţionarea unui aparat foto compact. Nu preţul face tot, nu alegeţi cel mai scump aparat dintr-un magazin, doar pentru că brandul îl recomandă. Ce trebuie să faceţi în primul rând este să vă decideţi ce tip de aparat foto vă doriţi: point-and-shoot de bază, unul de buzunar cu megazoom, o cameră cât mai micuţă, una robustă, sau una care permite cât mai multe setări avansate.HR_ELPH330HS_BLACK_3QFRONT_CL

Aparatele point-and-shoot de bază sunt opţiunea celor care nu vor să facă prea multe setări manuale şi vor să aibă camera pregătită tot timpul. Majoritatea modelelor noi filmează full HD. De asemenea, automatizările devin din ce în ce mai bune, astfel că aceste camere au funcţii Auto foarte bune, precum şi scene predefinite pe care utilizatorul le poate selecta. Astfel de camere însă, au senzori foarte mici, aşa că la preţuri mici nu este cea mai bună alegere o cameră cu un număr mare de megapixeli. Un număr mare de megapixeli cu un senzor mic vor produce imagini cu “zgomot”. Un alt detaliu la astfel de camere este wide-angle. Ideal pentru aceste aparate este dimensiunea de 28 mm la partea de wide-angle. Deschiderea cât mai mare a cadrului permite fotografierea grupurilor mari, a autoportretelor cu mâinile întinse, sau al peisajelor.

Aparatele point-and-shoot avansate, sau camerele compacte cu setări manuale. Aceste aparate permit fotografului să seteze manual diafragma, timpul de expunere şi sensibilitatea ISO. Deşi nu oferă un zoom atât de mare decât o cameră de buzunar cu megazoom, vor oferi imagini de o calitate mai bună. De obicei astfel de aparate permit mai multe setări pentru diafragmă şi timpuri de expunere mai scurte. Printre punctele forte se numără calitatea mai bună a imaginilor decât a celorlalte aparate compacte, dar preţul lor este mai ridicat.17491_x70_leftsideviewext_sm

Aparatele megazoom îşi merită numele datorită apropierii între 20X – 30X zoom optic, dar şi wide-angle impresionant. Cele mai multe megazoom-uri oferă şi setări manuale pentru diafragmă şi timp de expunere, dar şi stabilizator de imagine pentru fotografii clare de la distanţă. Acest tip de camere foto au dimensiuni mai mari decât aparatele point-and-shoot compacte, deci nu vor încăpea în buzunarul dumneavoastră. Veţi avea nevoie de o geantă pentru a le transporta.

Camerele point-and-shoot robuste sunt cea mai bună alegere pentru sportivi, dar şi pentru neîndemânatici. Multe dintre ele rezistă la apă, îngheţ, cădere, praf, şi sunt ideale pentru fotografii sub apă, sau de la schi. Datorită designului însă nu sunt cea mai bună opţiune pentru uzul de zi cu zi. De asemenea, nu au cele mai bune lentile sau senzori datorită formatului robust.

Odată ce aţi hotărât tipul aparatului foto pe care îl veţi achiziţiona, gama de produse s-a redus semnificativ. De aici urmează să vă hotărâţi asupra funcţiilor şi performanţei camerei pe care o veţi achiziţiona.

Numărul de megapixeli mare poate fi o capcană. Fiindcă senzorul din aparatele point-and-shoot este unul mic, numărul mare de megapixeli poate avea un efect negativ şi să producă mai mult zgomot de imagine. Dacă tot ce vă doriţi sunt nişte poze 10 X 15 cm, un număr de 6 Megapixeli este suficient.

Zoom-ul este și el important atunci când cumpăraţi un aparat foto. Când vă uitaţi la zoom ignoraţi partea de zoom digital. De asemenea, dacă vă gândiţi să cumpăraţi un aparat cu un zoom mai mare de 5X verificaţi ca acesta să aibă şi stabilizator de imagine.

Ecranul LCD poate fi de asemenea un factor determinant în alegerea aparatului. Când comparaţi mai multe aparate asiguraţi-vă că pe ecranul LCD imaginile apar clare şi saturate chiar şi în condiţii de lumină puternică. Unele ecrane arată ţepi luminoşi atunci când sunt îndreptate către surse de lumină. De asemenea, când mişcaţi aparatele, imaginile nu trebuie să sacadeze.

Stabilizatorul de imagine sau antishake. Acesta poate fi încorporat de unele aparate ca un mod predefinit pentru fotografiere, sau ca o funcţie care poate fi pornită sau oprită. Stabilizatorul de imagine poate fi optic sau digital. În cazul celui optic, un element din obiectiv se ajustează automat pentru a stabiliza imaginea, sau în alte cazuri senzorul propriu-zis se mişcă. Stabilizatorul digital este mai puţin folositor decât cel optic. Acesta încearcă să îmbunătăţească imaginea prin setări înainte de a fotografia, sau să îi potențeze calitatea după capturare.

Alte funcţii care trebuie luate în considerare atunci când cumpăraţi un aparat point-and-shoot sunt: bateria – dacă doriţi o cameră cu acumulator dedicat, sau cu baterii de tip AA, recunoaşterea facială – dacă doriţi ca aparatul să focuseze pe feţele celor din imagine atunci când fotografiaţi portrete, modalitatea de stocare – cardurile SD au ajuns la preţuri foarte mici. Cele mai multe camere folosesc carduri SD şi SDHC. Acestea sunt împărţite pe diferite clase în funcţie de viteza de scriere pe card. Astfel, dacă vreţi să filmaţi, sau să folosiţi funcţia BURST de fotografiere cel mai bine e să vă îndreptaţi înspre cardurile SD sau SDHC din clasa 4 sau 6 cel puţin.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.