Cum ştergi definitiv informaţiile de pe un smartphone

Multe persoane dau sau vând smartphone-urile pe care nu le mai folosesc, dar foarte puţine se asigură că informaţiile care au fost stocate pe acestea nu mai pot fi accesate de nimeni pe viitor.sisteme-operare-mobile

Simpla ştergere manuală a informaţiilor sau resetarea la setările din fabrică sunt metode insuficiente în cazul multor dispozitive. Cu programe speciale informaţiile pot fi recuperate, chiar dacă au fost şterse.

Pe iPhone datele sunt criptate automat la nivel hardware. Pentru a a le şterge astfel încât să nu mai poată fi accesate ulterior, utilizatorul trebuie doar să meargă la Settings/General/Resetare/Ștergeți conținut și configurări. Orice fragment de informaţie care ar mai rămâne pe dispozitiv după acest proces ar fi criptat, iar nimeni nu l-ar putea accesa.iphone-reset

Pe smartphone-urile cu Android situaţia este puţin mai complicată, deoarece simpla resetare la setările din fabrică nu ajută, iar date sensibile ar putea rămâne pe dispozitiv. Pentru a face o ştergere „ca la carte”, prima dată se merge în setări şi se criptează dispozitivul (Settings/Security/Encrypt phone). Abia apoi se face resetarea la setările din fabrică (depinde de telefon, dar de obicei calea este: Settings/Backup and Reset/Reset to Factory Settings). Deoarece resetarea s-a făcut după criptare, datele care ar putea rămâne pe dispozitiv sunt şi ele criptate şi într-o stare din care nu mai pot fi recuperate.android

Utilizatorii de Android pot activa criptarea cu mult timp înainte de a renunţa la smartphone. Însă, în acest caz dispozitivul se va mişca ceva mai încet, deoarece procesul consumă resurse. Trebuie ţinut cont şi de faptul că atunci când este activată criptarea, procesul este ireversibil, ea nemaiputând fi dezactivată. Pentru ca utilizatorul să renunţe la acest proces trebuie să reseteze telefonul la setările din fabrică.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.