Resurse energetice si probleme legate de mediul inconjurator

  • Autor: GABROVEANU RALUCA MONICA   
  • BAILESTI, AUGUST 2019

Atunci când auzim cuvântul ,,energie”, ne gândim automat la mișcare. Din punct de vedere științific, energia este o mărime care indică capacitatea unui sistem fizic de a efectua lucru mecanic, când trece printr-o transformare, din starea sa, într-o altă stare aleasă ca stare de referință.
Este cunoscut faptul, că energia este aceea care pune lumea în mișcare, fiind indispensabilă pentru întreaga economie a unei ţări, respectiv pentru industrie, servicii şi activităţi sociale. Ea face din noapte zi, încălzește și răcorește locuințe și birouri, pune în mișcare aparate electro – casnice, mașini industriale și autovehicule, ne poartă în lungul, latul și înaltul cerului, cât și în adâncul oceanelor.

Sectorul energetic cuprinde activități precum: – extracția și prepararea cărbunelui; – extracția petrolului, a gazelor naturale; – extracția și prepararea minereurilor radioactive; – industria de prelucrare a țițeiului; – producția, transportul și distribuția de energie electrică și termică, gaze si apă caldă.
Pentru că, pe de o parte această energie nu este nelimitată, resursele energetice scăzând pe an ce trece, iar pe de altă parte ea reprezintă unul dintre cei mai importanți factori care afectează mediul prin fenomene precum: creșterea emisiilor de gaze, producând efectul de seră, poluarea mediului cu hidrocarburi, stocarea pe termen lung a deșeurilor miniere și radioactive, defrișări în masă, etc., care contribuie la schimbările climatice, deteriorarea ecosistemelor naturale și producerea de efecte negative asupra sănătății umane, a atras atenția oamenilor de ştiinţă asupra unor resurse energetice neconvenţionale, cunoscute drept „resurse regenerabile”.
Dintre acestea, menţionăm:

  • hidroenergia,
  • energia eoliană,
  • energia solară,
  • energia geotermală,
  • energia din biomasă.

Aceasta lucrare o puteti descarca accesand linkul de mai jos.